Comunicat de presa
Comunicat de presă
Asociația Română de Terapii Expresive anunță începerea proiectului „Conturează viitorul – art terapie Phronetik®”. Proiectul a fost ales printre câștigătorii celei de-a opta ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor.
Art terapia implică utilizarea artelor vizuale si procesul de creație ce are loc în cadrul relației terapeutice, pentru a sprijini, menține și a îmbunătăți starea de sănătate psihosocială, fizică, cognitivă și spirituală a persoanelor de toate vârstele (Cathy Malchiodi). În art terapie procesul este mult mai important decât produsul final. Scopul folosirii artei si a materialelor vizuale in terapie nu este acela de a crea ceva ce poate fi expus (însă nu este exclus acest lucru).
Art terapia folosește materialele artistice ca și instrumente prin care copiii se pot exprima într-un mod creativ, în cadrul unor ședințe individuale dar și de grup, prin care se stimulează și eliberează forțele biologice și inconștiente în vederea auto-vindecarii persoanei.
Grupul țintă:
Proiectul vizează copii instituționalizați și/sau din familii defavorizate, cu vârste cuprinse între 6-15 ani, 4 tipuri de probleme de sănătate: probleme psiho-emoționale, psiho-motorii, boli cronice și boli grave.
Rezultatele pe care le urmărește proiectul sunt: 40 de beneficiari cu diferite probleme de sănătate consiliați; 40 rapoarte de studii de caz; 4 ghiduri cu strategii de lucru pentru specialiști din domeniul tratării, educării și îngrijirii copiilor și tinerilor aflați în situații de risc. Ghidurile vor fi realizate in format electronic si diseminate gratuit catre specialisti, parteneri, parinti.
Perioada de implementare: decembrie 2016 – august 2017
Proiectul a fost sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor