1069797_444555492309204_418288169_n

“Am început cursurile de art-terapie în urmă cu mai bine de un an, dintr-o întâmplare. Un bun amic, povestind despre pictură, mi-a spus că urmează să înceapă un training. Nu a apucat să îmi dea prea multe detalii, că am stabilit foarte clar că mă voi apuca şi eu.

Mihai, iniţiatorul acestui program în România, m-a rugat de mai multe ori să îmi spun părerea, dar nu am apucat niciodată să o fac. Este foarte posibil să nu fi reuşit să mă concentrez şi să mă exprim, pentru că nu percepeam încă dimensiunea schimbărilor care se petreceau în mine. Şi cu mine. Am avut curs la sfârşitul săptămânii trecute. A fost extrem de obositor, dar a reprezentat pentru mine confirmarea supremă că m-am găsit pe mine însămi prin art-terapie. Cu ajutorul unui exerciţiu de introspecţie, am ajuns într-un loc care va reprezenta întotdeauna pentru mine destinaţia tainică de conectare cu mine însămi şi de încărcare. Senzaţia corporală de bucurie autentică este absolut nepreţuită.

La momentul în care m-am apucat eu de curs, singura dorinţă era aceea de a face ceva pentru mine şi cu mine. Nu am urmărit să devin art-terapeut  şi nici nu ieşisem la vânătoare de diplome. Am simţit că este ceva ce eu am nevoie să fac, chiar dacă nu ştiam exact ce înseamnă. Am realizat rapid beneficiile extraordinare ale metodei, văzând modul în care mă dezvoltam eu, dar şi colegii mei, iar în toate studiile de caz prezentate în atelierele noastre, am văzut rezultatele efective. Genialitatea constă în modul unic în care art-terapia Phronetik© reuşeşte să îl conecteze pe individ cu sine, să se înţeleagă, să se accepte şi să simtă ce este mai bine pentru el, astfel producându-se vindecarea. Cea mai mare responsabilitate pe care o avem faţă de noi înşine este aceea de a ne asigura fericirea, iar aceasta nu este condiţionată de mediu sau de cei din jur, ea există în fiecare dintre noi, ca stare.

Am râs mult, am râs cu lacrimi de bucurie. Am fost acolo şi am văzut. Mă bucur.

Să fiţi fericiţi!”

 

1958212_1472536229629612_1904847337_n

“Acest “curs”,  acesta “calatorie” …are o contributie majora in devenirea mea personala si profesionala.

Fiecare experienta alaturi de terapeutii si artistii Phronetik®, alaturi de colegi este profunda si plina de bucurie. Bucuria de a crea, de a fi, de a explora, de a creste, de a impartasi. Este provocator si aducator de lumina.  Multumesc.”

Ionelia C., Psiholog

1965023_1472697066280195_694894330_n

“E greu sa pui in cuvinte ceva ce traiesti ca experienta dincolo de cuvinte.

M-am regasit de-a lungul  analizei personale si a formarilor mele in psihodrama intr-un fel, in psihoterapie psihanalitica in alt fel.

Si iata-ma fata in fata cu lutul, cu foaia alba de hartie.

“Necuvintele”  – precum spune Nichita – incep sa capete forma.

Un process ce re-pune in miscare intreaga problematica personala, cu dinamica implicita a  instantelor constient/preconstient/inconstient.

Regresie intr-un timp in care doar mainile fac, iau lumea interioara cu zmeii si conflictele ei si o pun in afara dandu-i substanta, forma, culoare, textura.

Observatorul din mine constata ca exista o creatie, un produa, ca procesul therapeutic a presupus un atent acordaj din partea terapeutului, ca s-au pus in joc capacitate complexe de metaforizare si simbolizare, ca a integra si a pune in cuvinte cele traite se traduce cu a face trecerea de la procese primare la procese secundare.

Este o experienta extrem de imbogatitoare pentru sine, o experienta extrem de benefica pentru pacientii nostri ce pot beneficia de art-terapie.

Anca N.”

521381_398167883614632_1854834883_n

“Dintotdeauna am stiu ca muzica are o putere enorma de penetrare a spiritului si ca poate scoate afara si cele mai ascunse emotii. Am lucrat mult cu muzica si lucrez in continuare cu ea fiindca simt ca atinge profund acele zone pe care, de multe ori, le preferam intunecate.

Ceea ce n-am stiut, insa, este faptul ca un “simplu” desen sau colaj poate arata atat de multe despre mine, fara ca eu sa scot nici macar un singur cuvant. Am fost profund uimita, daca nu chiar socata sa descopar cum o “simpla” alaturare de imagini sau culori, o alegere constienta pe care am facut-o la un moment dat, mi-a relevat aspecte inconstiente pe care nu le-as fi banuit. Prin intermediul propriilor “creatii” am gasit raspunsuri la framantarile mele, am gasit explicatii la atitudinile si modul meu de a actiona in anumite situatii ale vietii, am aflat ca ceea ce credeam eu despre mine este diferit de ceea ce sunt de fapt.

Am realizat ca manifestarea prin arta (muzica, desen, modelaj, dans etc) patrunde foarte adanc in fiinta noastra si are puterea de a scoate de acolo ceea ce doar cuvantul, cu siguranta ca n-ar reusi atat de clar si lesne.

Maria Mitrut,

dara_mar@yahoo.com”

“To Whom It May Concern :

I have had the pleasure of knowing Mr. Mihai Albu during the period November 2008- February 2009, when he was a therapist facilitator for a group of art therapy in which I have participated as a client.

Those 4 months meant a lot for me as well as for the whole group, representing a very stimulative experience, everything being based on the fact that it was catalized by Mr. Albu.

His excellent communication skills, his good listener skills, the creativity that he constantly proved during this group, the ability of stimulating people to talk and open their hearts and minds, the know-how about giving feed-back and also the openess of sharing his own experiences, sensations, feelings with us, transformed this experience in an exciting inner discovery.

As I am working in the Human Resources field, I am very glad that I had the opportunity of living this very special and helpful experience of personal development, that wouldn’t have been possible without the dedication and fully commiting of Mihai Albu.

Beyond being a professional, Mihai is an inner researcher, that’s why he can make things so authentical, and that’s why the participation to this art therapy group became an invitation to authenticity.

I left the group more confident, full of energy, able to accept my weaknesses and to see them from another point of view. That’s because the facilitator succeded to transmit the message that I CAN DO IT !

That’s why I warmly recommend Mihai ALBU as a therapist.

For any further information, please, do not hesitate to contact me at aelisabeta1@yahoo.com.

Sincerely,

Elisabeta Angelescu”