| |

Cabinet art terapie Iasi

Cum m-am întâlnit eu cu art-terapia? Am simțit dintotdeauna puterea  artei de a trezi și cataliza în oameni energiile lor creatoare ascunse, vibrând mai profund de cuvinte. Dar n-am conștientizat forța terapeutică, vindecătoare a artei decât atunci când trauma unei pierderi foarte semnificative pentru mine mi-a înghițit aproape tot sufletul. Am pornit pe drumul acesta fără așteptări, știind doar că am nevoie să merg. Pe parcurs, am început să devin atentă la vibrația culorilor și sunetul lutului, care mi-au șoptit discret, blând, uneori jucăuș, alte ori foarte solicitant, că pot dărui din nou, dar, ca să fac asta, am nevoie să am de la cine, să am de unde. Așa am început să mă recompun, cel puțin în parte, în libertatea, bucuria, liniștea de a deveni, cu fiecare nouă experiență, eu însămi. Să observi, fără să judeci, să conții, fără să pretinzi, să fii prezent, fără să devii intruziv, să susții, fără să aștepți, să însoțești fără să devii indispensabil, să creezi un spațiu securizant în care celălalt poate deveni el însuși creator, jucându-se în libertate și siguranță cu tot ceea ce vine din interiorul său și are nevoie să capete chip de culoare sau trup de lut pentru a se reașeza, a se  vindeca, a crește și a curge din nou firesc… Iată ce poate să ofere art-terapia. Cum sună? Aprope magic, nu-i așa?


Mariana Lavric,consilier în art-terapie Phronetik ®

Iași, str. Ion Creanga

Tel.: 0755653261

Similar Posts