Art terapia și adicțiile. Tulburările de ordin alimentar

Art terapia și adicțiile. Tulburările de ordin alimentar

A.-M. Dubois

Centrul pentru Studiul Expresiei (Centre de l’Etude de l’Expression), CMME, centrul spitalului Sainte-Anne, 75014 Paris, Franța

 

Rezumat

Centrul pentru Studiul Expresiei, din cadrul Spitalului Sainte-Anne, este o unitate specială. Acest centru este specializat în psihoterapii prin artă: în momentul de față, se desfășoară 30 de ateliere pe săptămână. Tehnicile folosite sunt: arte plastice, pictură, modelaj, muzică, dans, teatru, scriere creativă. Fiecare atelier este condus de un art terapeut specializat în acest domeniu. Procedura pentru a fi admis în fiecare atelier este sistematică și se procedează la fel pentru toate workshop-urile. Pacienții care prezintă tulburări de ordin alimentar sunt deseori capabili să se exprime verbal la un nivel destul de bun. Totuși, utilizarea limbajului verbal nu este pentru ei un mijloc de comunicare, nici nu sine insuși, nici cu ceilalți. Astfel, psihoterapiile non verbale și artistice sunt în mod special foarte utile și specifice.

 

  1. Introducere

Este epoca propice pentru psihoterapiile integrative. În acest context, psihoterapiile care folosesc un al treilea element au un loc specific [4-6]. Totuși, noțiunea de practică artistică folosită ca și intermediere în acest caz creează deseori neclarități la nivelul cadrului și al obiectivelor. Vom încerca să facem o paralelă și, eventual, să poziționăm ca și consecință beneficiile care pot fi așteptate de la fiecare mijloc artistic utilizat și structurile psihopatologice cărora acestea se adresează.

Centrul pentru Studiul Expresiei (Centre de l’Etude de l’Expression – CEE), din Clinica pentru maladii mintale și ale encefalului (Clinique des maladies mentales et de l’encéphale – CMEE), este o unitate specializată în psihoterapii prin intermediul activităților artistice. Aceasta pune la dispoziție 30 de ateliere pe săptămână. Activitățile folosite sunt pictura, modelajul, muzica, dansul, teatrul și scrierea. Opțiunea pentru un anumit atelier de art terapie se face abia după un interviu de evaluare.

Aceste ateliere se adresează unor pacienți care suferă de patologii diferite. Totuși, există anumite ateliere care se ocupă în mod specific de pacienții cu tulburări de comportament alimentar. De fapt, de 20 de ani încoace, în cadrul acestui serviciu există o unitate de îngrijire dedicată în întregime acestor pacienți. Coexistența acestor două unități a facilitat munca de cercetare în privința folosirii acestor mijloace terapeutice pentru astfel de patologii.

Acest exemplu ne va servi ca punct comun și asta, din două motive:

  • pentru că terapiile cu mijloace artistice sunt deseori indicate în astfel de patologii
  • pentru că structurile psihopatologice – și nu diagnosticul – influențează alegerea tehnicii artistice ce va fi folosită.

 

  1. Abordarea tulburărilor de ordin alimentar

Persoanele anorexice și cele bulimice sunt tratate printr-un dispozitiv pluridisciplinar. Spitalizarea se bazează pe tehnici comportamentale ce presupun restricții, reguli și tehnici de întărire. O muncă de reeducare alimentară este, de asemenea, propusă, cât și o abordare educativă, atât la nivelul bolii cât și la nivelul consecințelor biologice. În cele din urmă, și în paralel, diferite abordări psihoterapeutice sunt indispensabile [1-3, 7-12].

Aceste abordări pot fi variate. Ele trebuie discutate în funcție de fiecare pacient, de istoricul bolii sale și de propriul său istoric terapeutic. Cu toate acestea, experiența verificată de mai mult ori arată că psihoterapiile psihodinamice, propuse înainte de o analiză globală, sunt în acest caz ineficiente. Ineficacitatea este evidentă mai ales în privința simptomelor alimentare.

Însăși natura tulburărilor și a simptomelor întâlnite în tulburările de ordin alimentar este la originea dificultăților de abordare. Psihoterapiile, de orice fel ar fi ele, pot fi propuse cu eficacitate în această patologie doar în măsur în care simptomele alimentare sunt și ele abordate [1-5, 7-12].

Este, deci, esențial să existe la dispoziție mai multe abordări psihoterapeutice:

  • terapii de familie;
  • terapii sistemice;
  • terapii psihodinamice;
  • terapii cognitiv-comportamentale;
  • terapii prin artă.

 

Aceste abordări sunt propuse uneori în mod simultan, alteori în mod succesiv, în funcție de obiectivele terapeutice stabilite: a acționa asupra cognițiilor eronate, a acționa asupra ritualurilor care le insoțesc, a pune în evidență automatismele de repetiție, negare sau mecanismele de apărare.

 

  1. De ce au terapiile prin artă o importanță deosebită?

Pacienții ce prezintă tulburări de ordin alimentar au deseori un nivel foarte bun al exprimării verbale. Totuși, discursul lor prezintă adesea stereotipuri și este structurat în jurul necesității interne de a-și nega problemele. Raționalizarea este un mecanism obișnuit. Gradul de insight este de cele mai multe ori slab, căci este perturbat de prioritatea negării.

Foarte des, folosirea cuvântului nu reprezintă pentru acești pacienți un mijloc de comunicare, nici cu ei înșiși, nici cu ceilalți. Comunicarea verbală este în principal defensivă. De aceea, în multe cazuri, psihoterapiile dinamice fie nu sunt validate, fie sunt imposibil de aplicat. Pe de altă parte însă, psihoterapiile artistice prezintă numeroase avantaje [4-6]. Ele îți permit să te adresezi acestor pacienți pentru care mecanismele de apărare sunt importante.

Prezența unui element mijlocitor permite astfel atenuarea a 3 tipuri de frică:

  • frica de a comunica cu celălalt, frica de invadare: această frică este constantă la acești pacienți. Ea poate avea legătură cu frica de a înghiți hrana, care este de asemenea trăită ca o intruziune, ca o invadare în cea mai mare parte a timpului. Prezența unui element mijlocitor permite o abordare mai distanțată, mai sigură a celuilalt. Comunicarea poate fi astfel percepută ca mai puțin periculoasă și mai puțin intruzivă. O alianță terapeutică este atunci mai ușor de creat.;
  • frica de a-și recunoaște propriile afecte: de fapt, sentimentele, emoțiile, ambivalența, agresivitatea sunt elemente refulate și negate în mod constant. Acești pacienți irosesc multă energie evitând să recunoască acest tip de afecte. Elemetul mijlocitor poate atunci să folosească ca spațiu de proiecție sau de elaborare;
  • frica față de propria viață interioară: viața imaginară, viața fantasmatică, sunt de multe ori zăvorâte și ținute la distanță, ascunse conștientului. Pe de o parte, pentru că sunt trăite, interpretate ca fiind prea periculoase și, pe de altă parte, pentru că preocupările de ordin alimentar ocupă tot câmpul conștiinței. De aceea, orice tip de exprimare artistică poate permite o abordare progresivă și indirectă a acelei părți din ei înșiși.

Prezența unui element intermediar permite, de asemenea, facilitarea contactului cu o creativitate personală necunoscută sau pierdută, permite interacțiunea cu terapeutul sau cu ceilalți pacienți ai grupului prin intermediul unui limbaj non verbal, sttabilirea unei relații de transfer prin activitatea artistică și prin schimburile pe care aceasta le face posibile.

În plus, există posibilitatea de a deveni conștient de o practică artistică și de plăcerea pe care aceasta o poate trezi. Accesarea plăcerii este în mod special importantă în cazul pacienților cu tulburări de comportament alimentar. Relația lor cu noțiunea de plăcere este complexă și, în același timp, fundamentală. Ea este alcătuită din ambivalență și contrainvestire. Se pune problema, deci, și de a le permite să regăsească dorințe și plăceri care sunt negate în mod constant sau sunt considerate ca fiind periculoase.

 

 

Surse bibliografice:

[1]        Chidiac N., Ateliers d’écriture thérapeutiques, Paris: Masson; 2010

[2]        Colignnon M., Espace et trouble du comportement alimentaire: correspondance avec l’art             contemporain. Paris: universitatea Paris V René-Descartes, lucrare de diplomă în Arta în   terapie și psihepodagogie, sub îndrumarea lui Anne-Marie Dubois; 2000

[3]        Dokter D (Ed)., Art therapies and clients with eating disorders. London, Bristol (PA):        Jessica             Kingsley Publishers; 1994

[4]        Dubois AM., Miquelarena M., Pommeret N., Art-thérapies. Encyclopedie medico-  chirurgicale, psychiatrie, 37 820 B 60. Paris: Masson, 2001, 7 p.

[5]        Dubois AM., Les psychotérapies à médiation artistique. In: Guelfi JD, Rouillon F., editors.             Manuel de psychiatrie. Issy-les-Moulineaux: Elsevier Masson; 2007. p. 589-93

[6]        Dubois AM., De l’art des fous à l’oeuvre d’art: histoire d’une collection, vol. I. Paris: Edite,             Centre d’étude de l’expresion; 2007. p.85-131

[7]        Levens M., Eating disorders and magical control of the body: treatments through art therapy.             London, New-York: Routledge; 1995

[8]        Marinov V., Les signifiants corporels dans les troubles des conduites alimentaires: une       experience de psychotérapie analytique à travers le collage. Int J Art Ther 1998;3:589-93

[9]        Martinez T., Paula A., Se retrouver par la danse: ateliers de danse thérapie dans une prise             en charge globale de personnes avec des troubles du comportement alimentaire de type anorexie        mentale et/ou boulimie à la Clinique des maladies mentales et de l’encéphale, Paris: universitatea    Paris V René-Descartes, lucrare de diplomă în Arta în terapie și psihepodagogie, sub        îndrumarea lui Anne-Marie Dubois; 2008

[10]      Pommeret N., Danse et anorexie: l’espace corporel en mouvement, Humeurs 2001;29:13-6

[11]      Pommeret N., La danse-thérapie et les troubles du comportement alimentaire. Avec (collection             médicale résérvée aux equipes soignantes en psychiatrie), s.l.n.d. 2000. p. 18-20

[12]      Shankland R., Evaluation en art-thérapie: etude comparative du parcours pictural et du parcours             clinique de patients ayyant des des troubles du comportement alimentaire. Paris: Ecole des             psychologues practiciens, lucrare pentru obținerea diplomei de psiholog, sub îndrumarea    lui H. Ivancovsky; 2002

 

 

Va urma!

Tradus de: Mihaela Simion.

Titlu articol: ”Art-thérapie et addictions, l’exemple des troubles du comportement alimentaire”

Sursă articol: www.sciencedirect.com, DOI: 10.1016/j.amp.2010.06.017

(apărut în Annales Médico-psychologiques, revue psychiatrique, Volume 168, Issue 7, Pages 538-541)
 

[1] în franceză „distanciation” – am tradus „detașare”; se referă (probabil) la „efectul de alienare”, din teatrul lui Bertold Brecht, care constă în a facilita la spectator o atitudine critică și obiectivă