Art terapia: o experiență completă

Soarele umple camera cu lumină și o ușoară căldură. Un aer proaspăt intră prin fereastra deschisă. Miroase a flori de măceș și a vară. Se aude doar scârțâitul parchetului sub tălpile tale.

Nu pot vorbi despre asta, e prea mult, spui tu, cu voce abia șoptită. Lacrimile stau să se reverse ca lacul Vidraru, dacă nu ar fi barajul acolo să le oprească.
Vrei să pui pe foaie ce simți?, propune terapeutul.
OK, răspunzi și te ridici în picioare.

Ești invitat să alegi o coală de hârtie, iar asta e prima provocare.

Să alegi una mică, medie, mare… sau foarte mare? A4, A3, A2… sau A1? Foile sunt groase, ca să poată susține tot ce ai de spus. Dar cât de multe ții în tine și le vei da voie acum să iasă afară?

Alegi o foaie medie. “Să nu fac risipă”, te gândești. Dar îți propui ca data viitoare să ai mai mult curaj și să alegi cea mai mare măsură. Doar ca să vezi ce se întâmplă.

Foaia este câmpul conștiinței tale. Cât de mult îți dai voie să fii.

O așezi pe masa de lemn și te îndrepți spre rafturile cu materiale de lucru.

Ce materiale te atrag? Iar asta e a doua provocare.

Avem instrumente de desen și pictură de la tare la moale, de la controlabile și precise la greu de controlat și împrăștiate: carioci, creioane normale, cerate, pastel uleios … acrilice, pastel uscat și acuarele. Acestea din urmă sunt cel mai greu de folosit, fiindcă se dizolvă cel mai mult în apă, sau se risipesc în aer și poți lucra cu ele doar dacă le lași libere. Doar dacă te împaci bine cu petele și incertitudinea:

Și tocmai de aceea, rolul terapeutului este să cunoască bine calitatea materialelor și să recomande ceva potrivit pentru fiecare client, dacă e cazul. De pildă, dacă cineva are emoții și gândire extrem de dezorganizate ar putea avea nevoie de ordine și astfel de instrumente mai ușor de controlat:

Sau dacă este obsedat de control să încerce o terapie prin expunere cu acuarelă ud pe ud, în care culoarea se împrăștie pe foaie de capul ei:

Alegi o cutie de creioane cerate și te așezi la masă. Ce simți? Foaia albă te privește, terapeutul la fel, iar în tine sunt tot felul de emoții ca niște fluturi, iar tu stai la pândă cu plasa în mână.

Și, de odată, îți vine o idee.

Iei o culoare și începi să desenezi. Și desenezi. Și în mintea ta se derulează o poveste, pe care o ilustrezi.

În terapia prin artă fiecare detaliu spune ceva. Modul în care stai pe scaun, felul în care tragi liniile, în ce ordine, cu câtă putere apeși, cât de mult umpli foaia, ce simți în corp, când faci pauză, de ce și ce înseamnă ea, dacă mai adaugi ceva apoi și când simți că e gata. Mai mult decât conținutul poveștii, contează și modul în care ai povestit.

Și apoi începe partea cea mai interesantă.

Explicarea lucrării și lucrul pe ea.

Aici intervine iscusința terapeutului. Aici se relevă misterul.

Tot ce știi, după ce ușa s-a închis în urma ta și ieși din nou afară este că te simți mai eliberat, mai împlinit și vezi lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Poate chiar în mai multe culori decât până atunci. Acum vei și aplica ceea ce tocmai ai descoperit, iar asta este cea de-a treia provocare.